„Nişte norocoşi”
La început, din ansamblu făceau parte 30 de copii, iar astăzi acesta are 15 membri cu adevărat profesioniști. „Am amintiri frumoase despre acei copii extraordinari care se bucură azi de realizările lor. Conştientizez că am pus suflet şi am muncit pentru a-i creşte frumos. Cu o bună parte din ei am legat amiciţii, iar pe vremea când încă nu eram căsătorit, jucam fotbal cu ei şi călătoream împreună. Astăzi pot spune că eu şi cei 15 „plăieşi” ai mei suntem o familie. Simţim în colectiv acel sentiment al dragostei şi al prieteniei, chiar al unei familii sănătoase, în care lumea se respectă şi încearcă să se afirme, să se regăsească. Cei care trec prin această şcoală în care învaţă ce e tradiţia, obiceiul, cântecul, dansul, jocul teatralizat, fac parte dintr-o lume minunată. Sunt nişte norocoşi, căci îşi modelează sufletul aşa cum numai tradiţia poate s-o facă”, ne povesteşte Nicolae Gribincea.